50% din copiii de la tara raman cu 8 clase

Din cauza saraciei, jumatate dintre copiii de la tara renunta la scoala si raman cu opt clase. Unii trudesc zi lumina la camp sau in grajdurile animalelor.

Altii, desi sunt de-o schioapa, fac naveta si invata dimineata, iar apoi muncesc in gospodarie, pana la epuizare. Cand se pune problema sa-si continue studiile la oras, parintii nici nu vor sa auda: au nevoie de ajutor acasa. Dar acesti copii fac si ei parte din viitorul Romaniei, chiar daca abia stiu sa-si scrie numele.

La 11 ani, Gabriel nu stie ce litera urmeaza dupa A, dar se pricepe sa aiba grija de 70 de vaci. Mama l-a luat de mic pe camp, asa ca baiatul ridica din umeri cand vine vorba despre viitorul lui. Si varul sau, in varsta de 15 ani, e invatat cu munca si intotdeauna a lasat scoala deoparte.

Parintii dau vina pe saracie.

Acesti copii fara scoala nu vor putea privi mai departe de ziua de maine. Razvan, ajuns la 19 ani, a incercat de multe ori sa isi gaseasca o slujba de muncitor necalificat. Dar, pentru ca nu a terminat decat 4 clase, n-a reusit.

In Brateni, judetul Bistrita-Nasaud, Rares, de 12 ani, are grija, cu fratii lui mai mari, de 350 de oi si 180 de miei. Dar cine sa-l auda? Cei mari au renuntat si ei la scoala.

Din pacate, in satele uitate de lume, multi copii sunt condamnati la ignoranta. In Vaslui, de exemplu, in localitatea Stefan cel Mare, o intalnim pe Simona, de 10 ani. Isi doreste cu ardoare sa invete, dar cand parintii sunt plecati la munca, trebuie sa aiba grija de cei patru frati mai mici. Toata familia traieste cu mai putin de 700 de lei pe luna.

Daca nu-si trimit copiii la scoala, familiile pierd orice ajutor social. Dar acesti parinti prefera sa aiba un ajutor acasa, fara sa-si puna problema ca, fara studii, copiii lor n-au nici un viitor.

Potrivit unui studiu efectuat de organizatia umanitara "World Vision", jumatate dintre copiii care traiesc in mediul rural abandoneaza scoala dupa 8 clase.

sursa :http://stirileprotv.ro 

"Sistemul de educaţie din România trebuie reformat cu totul"

Cum facem să le placă şcoala?

Prof. univ. dr Nicolae Zamfir, preşedintele Societăţii Române de Fizică şi membru corespondent al Academiei Române, spune că sistemul de educaţie din România trebuie reformat cu totul. „Manualele trebuie să aibă legătură cu practica şi să conţină acele „cârlige“, adică să fie atractive pentru elevi. Profesorul trebuie să le explice că ceea ce învaţă are legătură cu practica“, a explicat specialistul.

Testarea elevilor ar trebui să se facă la nivel regional, cu subiecte personalizate în aşa fel încât rezultatele să nu mai fie la îndemâna profesorului de la clasă, cum este acum.

Clasele ar trebui împărţite pe module. „La modulul A, să zicem, intră elevii foarte buni la matematică şi fizică. După un an se face evaluarea. Dacă şcolarul nu face faţă, trece la modulul B, unde nivelul de predare e mai scăzut, şi tot aşa“, a spus Zamfir. El apreciază că, într-un astfel de sistem, cei mai slabi nu i-ar mai trage în jos pe cei mai buni şi s-ar putea asigura atât pregătirea elitelor, cât şi pregătirea generală.

Fără „scos la tablă şi spus lecţia“

Elevii americani nu ştiu ce e aceea să fii scos la tablă şi ascultat. Evaluarea se face printr-un sistem de examene anunţate şi lucrări pe diferite teme.
„La fiecare curs aveam cel puţin o lucrare ce însemna prezentare în faţa clasei, bine documentată, după modelul de la facultate, dar mai uşoară ca structură. Am avut ocazia să aleg activităţi extracurriculare. M‑am înscris la cluburi de artă, minorităţi, studenţi străini, computer şi franceză. Cele mai frumoase amintiri le am din aceste cluburi. Am fost în excursii în Atlanta, Nashville, Chattanooga, vizite culturale la muzee“, povesteşte Tea.
Tot în şcoala americană, franceza i-a plăcut foarte mult. În România, aproape o ura. „A început să-mi fie dragă franceza şi să-mi doresc să fac ceva în viaţă. Înainte era o mare lălăială, rutină. Aici mi s-a dezvoltat gustul pentru călătorii şi lectură. Ceea ce e mare lucru şi regret doar că nu am avut ocazia să descopăr America mai de mult“.


sursa: http://www.apec-romania.blogspot.ro

Diferenta dintre invatamantul din Romania si cel din Anglia

ELEV ROMÂN, ELEV ENGLEZ

Elevii români care au învăţat în Anglia spun că au ajuns să iubească materii care în ţară li se păreau imposibile.

Predarea după dictare şi memorarea sunt coordonatele pe care funcţionează şcoala românească. Pasiunea şi creativitatea stau la baza metodelor de predare în şcolile din Anglia. Orarul unui copil din România are cel puţin cinci ore pe zi. Urmează apoi meditaţiile şi pregătirea temelor pentru a doua zi.

În Anglia elevii îşi aleg materiile în funcţie de preferinţe. Pregătirea individuală se face în timpul orelor de şcoală, şi nu acasă. Repetiţiile pentru serbările de Crăciun sau excursiile fac parte din programul şcolar.

CUM ÎNVAŢĂ COPIII ROMÂNI ÎN STRĂINĂTATE

În timp ce elevii noştri sunt cocoşaţi de lecţii, cei care au avut şansa să studieze şi în alte ţări spun că acolo învăţau de plăcere. Metodele de predare din România nu-i pregătesc pe elevi pentru o competiţie cu europenii. Tinerii români care au studiat peste hotare ne arată cât de ineficientă e şcoala românească.

Toate pretinsele reforme din sistemul românesc de educaţie au ocolit esenţialul şi au lăsat în urmă: programe şcolare greoaie şi foarte încărcate, manuale controversate şi schimbate nesemnificativ în ultimii 12 ani. La acestea se adaugă metode de predare vechi, dascăli îmbătrâniţi, sisteme de evaluare proaste.

Anii de gimnaziu şi de liceu sunt o corvoadă pentru mulţi elevi. Copiii şi tinerii sunt siliţi să memoreze o cantitate imensă de informaţii. Multe nu le vor fi de folos niciodată în viaţă: inegalele duble de la matematică, formule complicate de hidrocarburi sau critică literară la profile tehnice.

Din cauza metodelor de predare din şcoala românească bazate în special pe dictare, memorare, redare, elevii au de studiat enorm şi acasă. Notele sunt importante deoarece în funcţie de medii se face admiterea la liceu şi la facultate.

„Un elev de 12 ani trebuie să muncească peste 12 ore pe zi, pentru că are, în medie, şase ore de şcoală. Pentru fiecare materie de a doua zi ar trebui să lucreze aproximativ o oră, la care se adaugă şi două ore de meditaţii. Până şi cele mai uşoare materii sunt supraîncărcate cu teorie preţioasă şi ermetică şi nefolositoare. Copiii noştri studiază de cel puţin două ori mai multe discipline decât colegii lor din UE“, ne-a scris Mihaela, pe www.adevarul.ro

Copiii români care au studiat în ţări europene ne‑au povestit cum i-a pregătit gimnaziul şi liceul pentru facultate şi pentru carieră, cum le-au fost studiate aptitudinile, cum au putut să aleagă multe dintre materiile pe care le doresc.

„Adevărul“ vă prezintă poveştile unor elevi români care au avut şansa să înveţe în alte sisteme de educaţie. Până să plece din ţară aveau impresia că sistemul românesc e cel mai tare. Că elevii români sunt cei mai buni şi oricum ar fi îi surclasează de departe pe cei vestici la cultură generală şi inteligenţă. Când au ajuns acolo au înţeles de fapt cât de departe sunt.

În Anglia, dascălii încurajează creativitatea

Mihaela Ghenea are 18 ani şi a studiat până în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“ din Craiova. Acum este elevă în clasa a XIII-a la Langley Park School, din oraşul Beckenham, Marea Britanie. „Înaintea începerii anului şcolar ne alegem materiile pe care vrem să le studiem. Eu am ales psihologie, sociologie, drept, politica Marii Britanii şi japoneza, pentru că vreau să fac Facultatea de Drept“, ne-a povestit Mihaela.

Manualele sunt gratuite. La fel şi caietele, pixurile colorate şi alte materiale. „La clasă suntem 15 elevi, iar orele sunt foarte degajate. Dacă nu am înţeles ora, îşi fac timp să mai treacă pe la noi după terminarea cursurilor. Aici, profesorii au pretenţia să înţelegem că nu mai suntem copii. Eseurile pe care ni le dau trebuie făcute în totalitate de noi, nu acceptă să le copiem de undeva. Vor să fim creativi, să exprimăm opinia noastră“, povesteşte Mihaela.

Ea a adăugat că educaţia britanică se axează mult pe lucrul în echipă. Elevii trebuie să prezinte oral proiecte, aşa cum se întâmplă şi mai târziu, la job.

Mihaela are doar patru materii pe zi. „De exemplu, pentru drept trebuie să citesc lecţia din carte, să caut legile, fiecare caz în parte, să ştiu ce a hotărât judecătorul şi ce principii au fost stabilite“. Examenele se dau la final de an din toată materia. Subiectele sunt unice. „Dacă ar fi să aleg între sistemul de aici şi cel de acasă, l-aş alege pe cel de aici, pentru că te pregăteşte pentru viitor“, a adăugat Mihaela.

sursa: http://www.apec-romania.blogspot.ro/

Ce se va schimba in educatie in 2013

Ministrul Educatiei Nationale,
 Remus Pricopie, 
 intr-un interviu acordat Agentiei Nationale de Presa AGERPRES.

• Clasa pregatitoare va ramane la scoala sau se va intoarce la gradinita? Dar clasa a IX-a va ramane la liceu sau va trece conform Legii educatiei nationale la scoala generala?

- Exista deja un anumit cadru legal. Prima obligatie a Ministerului Educatiei este sa respecte cadrul legal in vigoare si cadrul legal spune ca un copil care a implinit varsta de 6 ani trebuie sa fie inclus in invatamantul obligatoriu. Cred ca acest principiu de a aduce copilul la scoala cat mai devreme este corect.
Dincolo de acest subiect, vorbim despre o problema de ordin functional: unde il prinzi pe copil in invatamantul obligatoriu? Il prinzi in cadrul formatiunilor de studiu de la gradinita sau in cadrul formatiunilor de studiu din ciclul primar?
Conform legislatiei actuale - Legea 1/2011 - trebuie sa fie in ciclul primar. Dar ce faci daca nu ai spatii, pentru ca, de fapt, aceasta a fost problema si, din punctul meu de vedere, Legea 1/2011 - nu doar in aceasta componenta, ci in multe alte componente - s-a grabit sa reglementeze fara sa isi ia masurile de precautie, ca acele masuri sunt si fezabile intr-un an, doi sau trei.
Daca nu tratam din timp problema, vom ajunge in aceeasi situatie cu clasa a IX-a. Unde este clasa a IX-a - la gimnaziu sau la liceu? Vom constata ca si acolo, ca si la clasa pregatitoare, ne invartim in jurul aceluiasi subiect fara sa fi facut un studiu de impact si sa constatam ca, daca nu reglementam si acolo, nu este vorba doar de problema de spatiu, este vorba de problema profesorilor.
Ce faci cu profesorii de gimnaziu, ce faci cu cei de liceu? La liceu nu vei avea suficienti, iar la gimnaziu vei avea in plus. Iata ca o politica atunci cand este adoptata, sub nicio forma intr-un sistem de educatie nu o faci peste noapte si nu o faci fara sa calculezi si masurile intermediare.
In momentul de fata, noi, la Ministerul Educatiei, nu facem decat sa incercam sa dam coerenta acestor masuri si in cazul in care Legea educatiei va fi schimbata evident ca vom actiona dupa cum va decide Legislativul. Eu cred in ceea ce priveste clasa pregatitoare ca trebuie sa fim mai flexibili, in sensul ca, daca nu ai spatiu si daca nu ai cadre didactice pentru a organiza aceasta clasa pregatitoare, fizic, vorbim de spatiu, nu o faci la scoala si o lasi la gradinita.
Da, dar legea acum te obliga ca din punct de vedere metodologic toti copiii sa parcurga acelasi tip de formare, de pregatire, dupa aceleasi standarde. Eu cred ca in urmatoarele luni, in Parlament - pentru ca sa nu uitam ca exista discutie in Parlament, mai exact in Senat, pe un proiect de lege a Educatiei - va trebui sa ne clarificam din acest punct de vedere si atunci se va decide ce se va intampla cu aceasta clasa pregatitoare, respectiv cu clasa a IX-a. Pana atunci insa legea ne obliga sa respectam metodologiile anuntate la 1 septembrie 2012.

• Despre bacalaureatul profesional ce parere aveti, va fi sustinut in 2013?

- Nu pot sa enunt un punct de vedere pentru ca aici problema este de cadru legislativ. Pe actualul cadru legislativ organizam examenul de bacalaureat exact ca in 2012. Daca Parlamentul va introduce aceasta optiune, pentru ca atentie bacalaureatul profesional nu presupune modificarea modalitatii de sustinere a examenului asa cum este prevazut acum, ci inseamna adaugarea unei optiuni, daca Parlamentul va introduce aceasta optiune in timp util si va fi fezabil sa oferim aceasta optiune absolventilor de liceu evident ca o vom face. Trebuie sa vedem decizia Parlamentului.

•  Despre exigenta de la examenul de bacalaureat ce puteti spune? Camerele de supraveghere sunt utile?

- Camerele supraveghere raman, pentru ca ele sunt prevazute in metodologia aprobata in luna septembrie si am incalca legea daca am schimba metodologia in luna ianuarie.

• Multi dintre absolventii de liceu care au sustinut examenul de bacalaureat in vara au spus ca subiectele de la matematica au fost foarte grele, fiind asemanate cu cele de la olimpiade. Cum vor fi anul acesta?

- Ca ministru va spun ca un examen national de evaluare nu este o olimpiada, nu este o competitie. Un examen national de evaluare este unul in care trebuie sa afli care este nivelul de pregatire a elevilor la un anumit moment in parcursul lor educational. O olimpiada este competitie. Acolo trebuie sa ai subiecte de un alt tip.

• Cum veti combate violenta in scoli?

- Violenta in scoli este un subiect extrem de complicat. De cele mai multe ori este legat nu doar de ceea ce se intampla in scoala, ci de ceea ce se intampla in general in viata elevilor, pentru ca eu nu cred ca violenta se naste in scoala, in clasa de curs. Nu cred ca profesorii si invatatorii ii invata pe elevi cum sa fie violenti.
Avem mass-media din ce in ce mai violente, avem un CNA care, desi a crescut exigenta, eu cred ca mai are multe lucruri de facut in aceasta zona, avem infractionalitate dincolo de gardul scolii si ma astept ca autoritatile publice de la Politie, alte autoritati locale sa incerce sa reduca aceasta infractionalitate.
Avem comert in proximitatea scolilor care este ilegal si ma astept ca autoritatile sa reglementeze aceste lucruri, de la vanzari de bauturi alcoolice in gardul scolii la altele. Avem aceasta problema care parca nu se termina niciodata cu aceste substante etnobotanice care afecteaza populatia scolara pe grupa de varsta 14-18 ani, deci elevii de liceu. Toate aceste lucruri concura la cresterea violentei in scoli. Eu cred ca trebuie sa avem un program integrat si, in acelasi timp, cred ca educatia pentru risc, pregatirea elevilor pentru a evita situatiile de risc ar trebui sa fie un lucru pe agenda profesorilor, dirigintilor, scolilor.

•  Ce parere aveti despre programul "Scoala dupa scoala", il veti generaliza?

- Este o idee buna acest program. Generalizarea acestui tip de program trebuie insa facuta intr-un mod realist, pentru ca inseamna foarte multe lucruri, dar, in primul rand, inseamna spatiu in scoli. Din pacate, in Romania, in 2013, sunt scoli care lucreaza cu trei schimburi. S-a muncit foarte mult in ultimii ani si sunt convins ca si anul acesta Guvernul va da prioritate investitiilor pe care le avem in desfasurare, astfel incat spatiile scolare sa creasca si sa poti sa desfasori activitati cu copiii pe o perioada mai lunga de timp, nu doar pe parcursul a patru sau cinci ore pe zi.
Este in interesul tuturor, inclusiv al parintilor, pentru ca un aspect pe care il discutam mai putin este acela legat de cate ore petrece un copil singur acasa. Pentru anumite familii acest program, extinderea orelor la scoala, ar reprezenta o solutie foarte buna.

•  Veti incerca sa reduceti in perioada mandatului deficitul de locuri in gradinite?

- Unul dintre proiectele majore finantate de Guvern este acela al gradinitelor. Au fost licitate in ultimele luni ale anului 2012 un numar de 200 de gradinite noi. S-au semnat pana in momentul de fata contracte pentru 158 de gradinite, restul pana la 200 fiind inca in proceduri si eu sper ca intr-un interval relativ scurt de timp, un an sau doi, aceste gradinite sa fie gata si sa le putem folosi. Atunci cand vorbim de 200 de proiecte noi unele pot fi extensii ale actualelor gradinite de doua, trei sau patru clase, altele sunt insa gradinite noi.

•  Cum considerati ca este mai potrivita admiterea in clasa a IX-a, pe baza de repartitie computerizata sau prin concurs?

- Eu evident ca am o optiune, dar nu cred ca optiunea ministrului este foarte importanta, ci cel mai important este sa existe o formula agreata de un numar cat mai mare de actori implicati in educatie. Am sa vorbesc mai intai cu acesti actori, respectiv cu profesori, cu inspectori, cu liceele, cu comisiile de specialitate ale Parlamentului si daca vom considera ca este necesar sa schimbam vom schimba.
Acest sistem de repartitie computerizata a mers foarte bine, suntem deja in al doisprezecelea an. Are avantajele lui acest sistem daca ne gandim doar la faptul ca nu poti sa vorbesti de coruptie in acest sistem, repartitia este clara, la vedere, oricine poate sa verifice traseul oricarui elev cum a ajuns la un liceu sau altul. Asta nu inseamna ca sistemul nu poate fi rediscutat. Teoretic se poate discuta orice componenta, dar nu vreau sa transmit mesaje care sa conduca la nelinisti in randul elevilor si parintilor. Mai intai sa vedem ce nu functioneaza sau ce s-ar dori in plus fata de acest sistem si dupa aceea vom putea sa propunem o noua formula.

• Ce ne puteti spune despre reforma curriculara si cea a manualelor scolare?

- Este nevoie sa le revedem, sa le schimbam, dintr-un motiv foarte simplu: daca din punctul de vedere al curriculumului au mai fost modificari, aduceri la zi, din punctul de vedere al manualelor sunt unele care au 12 ani vechime. In momentul de fata, proiectul este inceput dinainte, l-am gasit aici in minister, a existat si un proiect pe fonduri structurale care a analizat toate aceste componente.
Acum avem toate aceste informatii si trebuie sa ne apucam sa desenam noul program-cadru, curricula si apoi sa incercam sa dam drumul la manuale. Procesul este de durata. Incercam sa vedem daca ne raportam strict la ce spun specialistii, in varianta cea mai optimista vorbim de 6 ani pentru ca trebuie schimbate manualele de la I-IV, V-VIII, IX-XII.
Manualele nu se pot schimba toate odata. Se investigheaza posibilitatea ca intreg acest proces, inclusiv tiparirea noilor manuale, sa se faca folosind cel putin o parte din fondurile structurale si, de asemenea, se discuta despre conceptul de manual pentru ca probabil in 2016 cred ca manualul va arata altfel decat arata astazi.
Ar trebui sa fie o combinatie intre manualul in forma clasica si instrumente electronice pe care elevul sa le gaseasca pe o platforma, sa poata sa fie accesate, sa fie mai prietenoase din punctul de vedere al acestor generatii de copii. Cred ca dimensiunea softurilor educationale este una extrem de importanta. Vom lucra la manuale cu partenerii traditionali, dar si cu alte institutii cu care nu am lucrat pana acum specializate in manuale scolare din Europa.

          sursa: http://www.ziare.com   

     

Problematica educatiei copiilor rromi

Problematica educatiei copiilor rromi constituie una din provocarile cu care se confrunta mediile social economice si culturale sau civice din Romania. Ea face parte dintr-o problematica mai larga- cea a copiilor aflati in situatii de excluziune, de marginalizare din diferite motive- necesitand abordari nuantate in functie de mai multi parametri specifici: mediu de rezidenta, apartenenta la un grup minoritar etnic, apartenenta la o grupare sociala cu un status economic minimal etc.

Grupurile marginale sunt de regula compuse din saraci, someri, minoritati etnice puternic discriminate, delincventi, handicapati sau persoane inadaptate.Politica aberanta de egalizare sau mai bine spus de standardizare- a indivizilor promovate de regimurile comuniste in Europa de Est a avut ca efect si evitarea marginalizarii sociale, iar concluzia care se impune este ca inainte de 1989, datorita politicii de diminuare a diferentelor sociale si de ,, inregimentare a intregii populatii in sistem,nu au existat procese evidente de marginalizare a etnicilor rromi de catre institutiile publice, chiar daca existau prejudecati, stereotipii si atitudini discriminatorii in randul populatiei ne-rrome.


Dupa 1989 insa , schimbarile sociale rapide si intensive care au ridicat probleme serioase si neprevazute in cursul procesului de institutionalizare si consolidare democratica in societate, dar si tranzitia catre o economie de piata, au generat un proces de polarizare sociala si de marginalizare.Cauzele care au declansat si au intretinut acest proces demarginalizare se constituie intr-un complex de factori pe care voi incerca sa-i prezint ca fiind generatori de marginalizare si manifestare in cazul copiilor rromi.

Factori de natura sociala :
Odata cu schimbarile deocratice survenite dupa 1989 a avut loc si un fenomen de liberalizare al relatiilor sociale.Ca urmare a acestei liberalizari au disparut fortele coercitiv egalizatoare, campul social fiind astfel deschis pentru manifestarea identitatilor de grup, dar a prejudecatilor, stereotipiilor si discriminarii latente existente pana in acel moment.Pe de alta parte si in cadrul minoritatii au aparut grupuri cu un comportament deviant sau chiar infractional, care dincolo de pericolul social pe care il reprezinta au un impact extrem de negativ asupra imaginii si perceptiei majoritatii si contribuie la intretinerea unui comportament discriminatoriu sau chiar rasist.Astfel de manifestari nu fac altceva decat sa genereze si sa intretina un climat tensionat, latent conflictual, intre minoritate si majoritate, fiecare simtindu-se amenintata-este cazul rromilor din Hadareni jud.Cluj.
Factori de natura economica
Transformarile din viata economica- inflatia, somajul, diferentierea excesiva a veniturilor salariale, dar si scadera nivelului de trai, criza de locuinte etc.- au avut un aport decisiv la aparitia si dezvoltarea fenomenului de marginalizare si au creat o categorie de marginalizati dpv economic.Una din categoriile cele mai vulnerabile la costurile sociale ale tranzitiei a fost minoritatea rroma, deoarece ea se situa deja pe pozitii de risc crescut: fiind slab calificati rromi au fost grav afectati de somaj, cei care-si castigau existente pe baza economiei complementare au ramas fara obiectul muncii, iar activitatea de colectare si valorificare a materialelor refolosibile a scazut mult in aceasta perioada.
Pe de alta parte, scaderea veniturilor salariale si a alocatiei de stat pentru copii a dus la scaderea dramatica a nivelului de trai pentru o proportie semnificativa a populatiei de etnie rroma iar aceasta criza este accentuata si de consecintele politicii pronataliste aberante ale vechiului regim, deoarece generatia nascuta dupa 1966 se afla acum in plina maturitate avand propriile familii si copii, dar locuind in continuare cu familia de origine. Prin urmare exista o supraaglomerare a locuintelor populatiei de etnie rroma, ceea ce atrage dupa sine alte consecinte extrem de serioase: lipsa de igiena a locuintei dar si a odihnei; dificultati in realizarea igienei personale; riscuri privind sanatatea, intimitatea si promiscuitatea precum si greutati in ceea ce priveste socializarea si educatia copiilor si adolescentilor rromi. De fapt tot datorita nivelului de trai foarte scazut, multe din familiile de rromi au renuntat dupa 1989 sa-si mai trimita copiii la scoala . O influenta semnificativ pozitiva asupra frecventei scolare a copiilor rromi a avut-o decizia de conditionare a alocatiei in functie de frecventa, dar din nefericire nu se poate spune ca in urma acestei decizii a crescut si calitatea actului educational.
Factori de natura politica si etnica
In perioada postdecembrista rromi nu au reprezentat o minnoritate etnica discriminata deoarece nu li s-a dat dreptul de a reprezenta o minoritate etnica, libera sa-si promoveze propriile traditii culturale, politica fiind de asimilare a acestora.
Odata cu liberalizarea si democratizarea societatii, a avut loc un proces de emancipare a diferitelor minoritati etnice , religioase, etc.- si de conturare a identitatii acestora, dar in acelasi timp si de marginalizare a lor de catre majoritate.
Trebuie sa remarcam faptul ca aceasta reactie este universala si nu este specifica doar Romaniei , peste tot respinsii apartin acelor categorii care nu pot asimila normele dominante.
Democratizarea vietii politice si pluripartitismul au oferit minoritatilor etnice sansa reprezentarii politice. Identitatea de grup, etnica, nu era insa la inceputul anilor '90 –suficient de bine conturata si ca urmare , pentru a-si spori legitimitatea, liderii politici au dus o campanie de exacerbare a identitatii minoritare in detrimentul celei de cetatean.
In dorinta de a redefini identitatea etnica a grupului, liderii politici au oferit identitatea de "rrom" ca alternativa la cea de "tigan" valorizata negativ de populatia majoritara si ca urmare stigmatizata. Rezultatul a fost – producerea unei fracturi chiar in interiorul grupului etnic intre rromi (reprezentand elita politica, intelectuala si economica) si tigani (reprezentand marea masa a celor care se simt ignorati, manipulati sau tradati de catre liderii politici).
Ca o consecinta a neincluderii in politicile publice si ca alternativa la insensibilitatea institutiilor statului, o mare parte a populatiei de rromi din tara noastra, in absenta resurselor de dezvoltare individuala, a fost silita sa-si adapteze tehnicile de supravietuire si sa ajunga a fi stigmatizati, etichetati ca delincventi etc.
In contextul noii reordonari a Europei, al considerarii ca "mostenire comuna a Europei", rromi au devenit un stimul de reflectie a tuturor institutiilor europene, un criteriu de aderare al tarilor est europene.
Singura alternativa acceptabila si viabila la problema marginalizarii este o politica coerenta si sustinuta de prevenire a acesteia pe de o parte, si de integrare pe de alta parte, desi integrarea este un termen fata de care majoritatea liderilor rromi au o reactie adversa cel putin in momentul de fata.Cauza este in opinia mea o intelegere defectuoasa a ideii de integrare, perceputa fragmentar, doar in dimensiunea sa coercitiva de asimilare. In realitate "integrarea reprezinta o relatie, o interactiune dinamica intre sistemul care" se integreza" si sistemul care "integreaza", iar rezultatul acestui proces este un echilibru functional al partilor.
Insa trebuie sa tinem seama ca integrarea sociala are patru dimensiuni fundamentale si anume: integrare culturala, normativa, comunicationala si functionala. Daca "integrarea culturala" presupune coerenta normelor si valorilor unei culturi- "integrarea normativa" reprezinta masura in care valorila grupului devin norme efective. Dar aceasta exigenta a majoritatii- de conformare a minoritatii la normele sale- este adesea perceputa ca o tendinta de asimilare.Reprezentarile despre rromi, care se bazeaza pe prejudecatile si stereotipurile populatiilor din jur, sunt de prima importanta, pentru ca aceste reprezentari determina atitudini si comportamente. De cele mai multe ori ele sunt singura sursa de informatie care ii leaga pe rromi de mediul social din jur. Rromii par a fi o realitate familiara: orice persoana intrebata are o opinie, deseori categorica, despre acestia. Adevarul este ca rromii sunt receptati eronat, cu atat mai rau, cu cat realitatea pierde in fata imaginarului. De-a lungul secolelor, un intreg set de imagini a fost construit si dezvoltat, cristalizind stereotipurile colective si formand un rezervor de reprezentari mai mult sau mai putin fixate in memorie. Fie ca promoveaza respingerea sau asimilarea, aceste reprezentari se constituie ca un fundal de argumente si justificari ale actiunilor. In fapt, rromii sunt rareori definiti asa cum sunt, mai degraba sunt perceputi asa cum ar trebui sa fie pentru a justifica politicile si comportamentele celorlalti fata de ei. 
In Romania exista un procent semnificativ de rromi integrati in momentul de fata cel putin la nivel normativ si functional. Cei mai bine integrati sunt membrii elitei intelectuale si a celei economice, dar si cei cu nivel mediu de pregatire sau profesii moderne, au un nivel satisfacator de integrare sociala. Factorii care pot pot si trebuie sa aiba un rol decisiv in perfectarea procesului de integrare functionala a etniei rromilor in societatea ,, interculturala” a mileniului III sunt: sistemul educational, mass-media, asistenta sociala si factorii de decizie de la nivel guvernamental. Toti acestia au datoria de a elabora o politica coerenta privind toate minoritatile etnice din Romania- care sa respecte in egala masura drepturile tuturor minoritatilor si eliminarea si prevenirea manifestarilor discriminatorii si rasiste.
MECT a elaborat si implementat in parteneriat cu alte organisme internationale ( UNICEF, ROMANI CRISS, FUNDATIA PHEONIX si alte ONG-uri) o serie de proiecte care vizeaza stimularea participarii scolare a copiilor rromi pentru evitarea abandonului scolar si integrarea lor sociala.
Concluzia este ca inca o mare parte a populatiei de etnie rroma- deci si copiii acestora- sufera de acest proces de marginalizare si de aceea este nevoie de o strategie de interventie sustinuta, care sa se adreseze atat minoritatii marginalizate cat si majoritatii , pentru formarea unei societati interculturale de indivizi diferiti dar egali, racordati la valorile generale ale umanitatii si respectand un set comun de norme dar in acelasi timp aflati intr-un permanent schimb cultural si spiritual.

<sub>Referinte :C.ZAMFIR, L. VLASCEANU, Dictionarul de sociologie, Editura Babel, Bucuresti 1993C.ZAMFIR, E.ZAMFIR, Tiganii intre ignorare si ingrijorare, Editura Alternative, Bucuresti 1993C.CUCOS, T.COZMA, Minoritari, Marginali, Editura Polirom, Iasi 1996I. MIHAILESCU,cordonator, Un deceniu de tranzitie,United Nations Children’s Fund, Bucuresti 2000L.CIOLAN, Pasi catre scoala interculturala,Colectia sanse egale,Editura Corint, Bucuresti 2000S.IOSIVESCU, A.ROGOJINARU, Parteneriat si dezvoltare scolara in comunitati cu rromi, Colectia sanse egale, Editura Corint, Bucuresti 2000V.IONESCU, G.SARAU, F.STANCIU, Ghid de practici pozitive pentru educatia copiilor rromi,Romani Criss 2003MECT,Parteneriatul strategic MECT-UNICEF in educatia copiilor rromi, Editura Vanemonde, Bucuresti 2003

                                               sursa:</sub> http://articole.famouswhy.ro

Perspective asupra educaţiei copiilor supradotaţi în România

Învăţământul românesc are următoarele probleme:

• Ceea ce se învaţă nu foloseşte practic
• Elevii nu sunt în stare să se descurce în societate eficient
• Nu şunt învăţaţi să înveţe
• Absolvenţii caută să plece în străinătate
• Nu contează ce stii să faci cu ceea ce ştii, ci ceea ce ştii (opusul regulei practice)
• Iroseşte timpul elevilor prin lipsa planificării organizate a temelor
• Temele ocupă prea mult timp
• Elevii nu sunt suficient de bine îndrumaţi
• Profesorii sunt prost plătiţi
• Profesorii nu sunt specializaţi
• Nu se cunosc tehnicile educaţionale moderne
• Nu există informare
• Nu se valorifică oportunităţile
  Posibile soluţii :
  Soluţii punctuale: implementarea de priecte finaţate prin fonduri externe, de tipul celor realizate până acum
  Soluţii pe termen scurt: promovarea şi sprijinirea iniţiativelor private sau de stat în descoperirea şi dezvoltarea capacităţilor, abilităţilor, talentelor şi a aptitudinlor copiilor supradotaţi din România.
  Soluţii pe termen mediu: şcoala copiilor supradotaţi gestionată de centrul GiftedEdu
  Soluţii pe termen lung: restructurarea sistemului românesc pentru a aplica principiile metodologice specifice investiţiilor în educaţia copiilor supradotaţi di România
  Soluţia optimă: reinventarea sistemului educaţional românesc şi reconstrucţia acestuia şi a legislaţiei aferent de la 0.
  
  

  sursa: http://discerne.wordpress.com 

  
  
  
  

10 motive "sa nu pleci" din Romania

 

1) Pentru ca aici marinarul a ajuns presedinte. Îti dai seama unde poti să ajungi ca pompier sau mecanic auto?
2) Pentru că doar în România sunt mai multe Jeep-uri decât milionari si mai multi milionari decât firme;
3) Pentru că doar aici ni se pare firesc să primim fără să oferim ceva în schimb;
4) Pentru că România e singura tară în care numai dacă privesti la cei care muncesc, primesti un spor de spectator numit „indemnizatie de conducere”;
5) Pentru că doar aici te poţi bucura în orice clipă de ospitalitatea proverbială a poporului român. De pildă, în trafic toată lumea vrea să-ţi cunoască mama şi să-ţi iubească copiii, morţii şi sfinţii;
6) Pentru că suntem singurul neam la care „hotule” este o vorbă de alint;
7) Pentru că doar aici putem vorbi urât de unguri, bulgari, evrei, olteni, moldoveni, ardeleni… si să fim considerati haiosi în acelasi timp;
8) Pentru că aici poti să devii sofer, fără să dai vreun examen;

9) Pentru că în România se iau pauze înainte de a incepe munca;

10) Pentru că doar aici parfumul se cumpară dupa nume, nu după miros;

Sculptura: Constantin Brancusi

Constantin Brâncuși

 

Născut în data de 19 februarie 1876, Constantin este al saselea copil al lui Nicolae și Maria Brâncuși. Prima clasă primară o face la Peștișani, apoi continuă școala la Brădiceni. Copilăria este marcată de dese plecări de acasă și ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.

După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvă Școala de Belle-Arte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține "mențiune onorabilă", Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901, câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări va face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce se vor face câteva copii, iar Marcel Duchamp va include fotografia Ecorșeului în expoziția pe care o va organiza la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.

În 1903, primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care va fi instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București. Pleacă în 1904 la studii la München, dar după șase luni o pornește pe jos prin Bavaria, Elveția până la Langres, în Franța, de unde ia trenul până la Paris. În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasaÉcole Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Merciépână în 1906 când, atingând limita de vârstă, părăsește școala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre, "Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres" (La umbra marilor copaci nu crește nimic).

Opera

La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică. Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.

Din această perioadă datează operele:

• 1897 - Craiova - Bustul lui Gheorghe Chițu
• 1898 - București - Bustul Vitellius
• 1900 - București - Capul lui Laocoon
• 1902 - București - Ecorșeul
• 1902, probabil ianuarie - București - statuetă simbolizând muzica corală românească
• 1902, octombrie - Craiova - bustul lui Ion Georgescu-Gorjan
• 1903 - București - bustul generalului doctor Carol Davila
• 1905 - Paris - Orgoliu
• 1906 - Paris - Copil - gips
• 1906 - Paris - Supliciu - piatră
• 1906 - Paris - Cap de copil - bronz
• 1906 - Paris - bustul Victoriei Vaschide
• 1906 - Paris - bustul doctorului Zaharia Samfirescu
• 1906 - Paris - portretul pictorului Nicolae Dărăscu

Expune pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d'Automnedin Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblul Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avantgarda artistică pariziană, împrietenându-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. Va începe lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la "Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură". Juriul Expoziției, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuși, Paciurea, Steriadi, Petrașcu, Theodorescu-Sion. Colecționarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziționat de Ministerul Instrucțiunii Publice.

Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.

În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzație. Colecționarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice. În același an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va intitula Fântâna lui Narcis. În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn: 2 Cariatide, Fiul risipitor etc. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuși. Un an mai târziu, participă la expoziția grupării „La Section d'Or” în Franța, la expoziția grupării „Arta română” la invitația lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În revista Little Review din New York, apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuși, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia.

Participă la o mișcare de protest contra lui André Breton și în apărarea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziție internațională a grupării "Contemporanul" din București. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziție personală a sa.

Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp, Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda, Anglia.

În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului.

În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa. Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.

Decesul

În anul 1957, Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se împărtășește, apoi îi mărturisește că moare "cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea" .

Pe data de 16 martie 1957, Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar în data de 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

Pictura: Nicolae Grigorescu

Nicolae Grigorescu

Este cel mare pictor român pictor român din secolul al XIX-lea. S-a nascut dintr-o familie de tarani. Înca de la vârsta de 12 ani, dupa o scurta ucenicie în atelierul pictorului A. Chladek, a început sa picteze icoane pentru a-si câstiga existenta. Mai târziu a primit comenzi de pictura murala pentru biserici, pe care a executat-o în spiritul laicizant al vremii (ansamblul din biserica manastirii Agapia, 1858-1860, remarcabil prin interpretarea realista a chipurilor de sfinti si prin coloritul luminos).

Sub influenta ideilor unioniste si a baladelor lui D. Bolintineanu, Grigorescu a încercat compozitia istorica (“Mihai scapând stindardul”; câteva desene alegorice naive dar sincere, pe tema Unirii Principatelor). În 1861 cu sprijinul lui Mihail Kogalniceanu, a obtinut o bursa de studii si a plecat la Paris, unde a lucrat un an în atelierele Scolii de arte frumoase si apoi s-a alaturat grupului de la Barbizon. În aceeasi perioada, Grigorescu a studiat pe marii maestrii ai picturii universale (Rembrandt, Rubens, Géricault, Courbet), dupa care a facut numeroase copii. În Franta, în tara, iar în 1873-1874 în Italia, talentul sau viguros s-a afirmat în tablouri pline de poezie, înfatisând chipuri de oameni (“Paznicul din Chailly”, “Batrâna cârpind”, “Pifferaro”) si admirabile privelisti din natura (“Apus de soare la Barbizon”, “Bâlci la Rucar”, “Cheile Dâmbovicioarei”, peisaje de la Baragan).

În 1873, prin participarea sa cu peste 140 de lucrari la expozitia de la Bucuresti organizata de “Societatea amicilor belelor-arte”, Grigorescu s-a impus atentiei generale.
Artist-cetatean, însufletit de un înalt patriotism, Grigorescu a fost chemat în 1877 ca reporter pe front, participând la cele mai însemnate episoade ale campaniei. Acolo a lucrat cu siguranta si rapiditate sute de desene, care redau aspecte si tipuri semnificative ale razboiului pentru independenta. Pe baza acestora a pictat mai târziu numeroase tablouri patrunse de calda umanitate, de solidaritate cu soldatii (“Spionul”, “Santinela”, “Convoi de prizonieri turci”; studiul si compozitia de mari proportii “Atacul de la Smârdan”).

Dupa terminarea razboiului, dezamagit de regimul din România, Grigorescu a plecat în 1881 la Paris. În Franta a avut o activitate de creatie bogata, încheiata cu expozitia sa de la Paris din 1887, care l-a consacrat ca pictor de valoare europeana. Din aceasta epoca dateaza o valoroasa suita de tablouri, în special peisaje, care reprezinta colturi de orase bretone si normande, sau marine, remarcabile prin transparenta atmosferei (“Pescarita la Granville”, “Strada la Vitré”, “Plaja la ocean”), realizate într-o factura larga si sigura, în care tusele sugereaza formele, culorile si lumina.

Întors în tara, Grigorescu s-a concentrat timp de doua decenii asupra transpunerii în pictura a vietii satului nostru si a privelistilor tarii, evocând trasaturile fizice ale poporului si atmosfera specifica a peisajului românesc, pentru care Al. Vlahuta l-a numit “rapsod al pamântului nostru”. El a relevat într-o viziune optimista frumusetea fizica si morala a taranului român, integrat mediului sau de viata (“Taran de la munte”, “Taranca voioasa”, “Taranca tânara”, “Cioban”).

Varietatea tipurilor din pictura lui Grigorescu este întregita de lucrari ca “Mocanul”, în care personajul masiv, monumental, cu chipul îngândurat si dârz, este una dintre cele mai autentice redari ale taranului de la munte, sau ca portretul caricatural al asa-numitului “Vechil”. Grigorescu a reflectat, la un nivel neatins în pictura româneasca de pâna la el, viata oamenilor simpli. În tablourile care reprezinta casele mizere din marginea satelor (“Coliba”, “Bordei”, “Târla parasita”, “Taran pe prispa”), el a redat cu o vadita nuanta critica imaginea traiului taranilor saraci. Peisajele lui Grigorescu, însufletite cel mai adesea de prezenta omului în mijlocul naturii, mergând sau întorcându-se de la munca (“Fete lucrând în poarta”, “Hanul de la Oratii”, “Drum greu”), subliniaza poezia privelistilor de deal si de câmpie, a drumurilor de tara, a colturilor de padure si a luminisurilor, pictate în zilele de vara însorite sau în lumina dulce a toamnei. Grigorescu a dat peisajelor sale o mare stralucire si luminozitate (“Luminis”, “Printre dealuri si muscele”) si a încetatenit în arta noastra plein-air-ista. De-a lungul întregii sale activitati a cultivat cu deosebita maiestrie portretul, în pictura si în desen, dovedind un exceptional talent în transpunerea psihologiei individuale si sociale a modelelor sale (ex. “Portretul marelui ban Nasturel Herescu”; seria portretelor de evrei, portrete delicate de femei sau portretul-compozitie “Amatorul de tablouri”).

Maturizarea pictorului, evolutia lui launtrica sunt exprimate cu fidelitate în toata seria de autoportrete (ex. Cele din 1857, 1868 s.a.). Pasionat desenator si acuarelist, Grigorescu a lasat nenumarate schite pline de verva, cu o notatie sintetica a atitudinilor, miscarilor, fizionomiilor sau lucrarilor de sine statatoare de mare valoare artistica (“Înmormântare la tara”, “Cap de tigancusa”, “Femeia în rosu”).

În ultimii ani ai vietii a lucrat o serie de tablouri în care a înlocuit observatia directa si sentimentul sincer cu o prezentare idilica. Grigorescu a pictat însa si în acesti ani, alaturi de imagini de ciobani, ciobanite si de care cu boi executate în serie, într-o tonalitate deschisa, spalacita (asa numita “faza alba”), tablouri de o autentica factura realista. Colorist de mare sensibilitate si prospetime, Grigorescu a fost receptiv la inovatiile impresionistilor, cu ale caror opere a venit în contact în perioadele petrecute în Franta, fara a renunta însa niciodata la soliditatea desenului, la adevarul obiectiv al imaginii, dezvoltându-si necontenit viziunea realista.
Prin realismul si maiestria exceptionala, prin sinceritatea si lirismul ei, creatia lui Grigorescu a reusit sa determine în pictura româneasca, dominata pâna la el de preceptele rigide si schematice ale academismului, si a ridicat-o pe aceasta la o înalta treapta de dezvoltare. Opera sa a legat strâns arta de popor si a avut un rol decisiv în formarea marelui pictor Ion Andreescu, o puternica influenta stimulatoare asupra artistilor de frunte din acea vreme si generatiile urmatoare, precum si asupra formarii interesului pentru arta în marele public.